Astăzi, 14 septembrie, la Zalău, a fost lansat oficial proiectul-pilot de transport școlar urban, derulat de Transurbis în colaborare cu Primăria și Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”.
De la prima oră, peste 350 de elevi au utilizat autobuzele dedicate, iar cele cinci trasee au fost puse în funcțiune conform programului stabilit. Traseele acoperă mai multe zone ale orașului, cu destinația școlii menționate.
Citește și: Fermierii din Asociația „OVIS” Sălaj s-au întâlnit la Zalău
Detalii despre trasee și siguranța elevilor
Directorul Transurbis, Alin Oroș, și viceprimarul Călin Forț, responsabil de transportul public, au fost prezenți încă de dimineață pentru a verificat buna funcționare a sistemului. La fața locului s-a aflat și conducerea Poliției Locale Zalău, pentru a asigura monitorizarea și siguranța rutelor.
Autobuzele utilizate sunt 100% electrice, silențioase și nepoluante, echipate cu aer condiționat și adaptate pentru accesul facil al elevilor. Fiecare traseu are stații și orare proprii, pentru a permite elevilor să ajungă la școală dimineața și să se întoarcă acasă după cursuri.
Obiectivul principal al proiectului este crearea unui sistem de transport sigur, eficient și mai prietenos cu mediul, reducând aglomerația în zonele școlilor și pe străzile orașului în orele de vârf. Măsurile de supraveghere și control, inclusiv implicarea Poliției Locale, contribuie la siguranța elevilor pe traseu.
Prin această inițiativă, autoritățile din Zalău doresc să ofere un model de transport urban dedicat elevilor, care să fie mai sigur, mai modern și mai puțin poluant, în beneficiul comunității locale.
