Un cunoscut protestatar din Zalău și-a pierdut viața în după-amiaza zilei de 4 octombrie, fiind descoperit stins din viață în podul unui bloc din oraș. Polițiștii au fost sesizați prin apelul 112 în jurul orei 15:20, iar la fața locului au ajuns echipaje de poliție, criminaliști și un echipaj medical.
Potrivit anchetei preliminare, persoana a fost identificată ca fiind Radu Ember, în vârstă de 50 de ani. La examinarea trupului, nu au fost constatate alte urme de violență, iar trupul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie, pentru stabilirea cauzei exacte a decesului.
Citește și: Un tânăr din Treznea a fost încarcerat pentru infracțiuni rutiere în Sălaj
Activitatea publică și politică a lui Radu Ember
Radu Ember era o figură cunoscută în spațiul public din Zalău, fiind implicat în mai multe proteste și acțiuni de exprimare a nemulțumirilor. De asemenea, a avut o tentativă de a accede în funcția de primar al municipiului Zalău în 2024, însă candidatura sa a fost respinsă de Biroul Electoral de Circumscripție Municipală, din cauza documentelor incomplete.
Cercetările polițiștilor continuă pentru a stabilit toate împrejurările în care s-a produs decesul, fiind în curs verificări suplimentare.
