Pe 7 octombrie, agenții Poliției Orașului Șimleu Silvaniei au efectuat două percheziții la domicilii, în cadrul unei anchete penale ce vizează infracțiunile de camătă, amenințare și șantaj.
În urma activităților desfășurate și a probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 58 de ani, din orașul Șimleu Silvaniei, cercetat în cadrul dosarului penal.
Citește și: Natalia Intotero, singura femeie din Guvernul Niculescu, are Porsche și Harley-Davidson
Percheziții și probe ridicate
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe bijuterii din aur, două telefoane mobile, două cuțite, suma de 9.000 de lei, precum și mai multe înscrisuri.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj, urmând ca, în cursul zilei de azi, să fie prezentat magistraților din cadrul Judecătoriei Șimleu Silvaniei, în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.
Activitățile au beneficiat de sprijinul specialiștilor criminaliști, luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conform Graiulsalajului.ro
