Sursă: Graiulsalajului.ro
Proiectul variantei ocolitoare a orașului Șimleu Silvaniei a mai făcut un pas înainte. Luni, reprezentanții administrației locale au anunțat că au fost puse la punct ultimele detalii privind traseul drumului care va lega orașul de Autostrada Transilvania.
Citește și: Natalia Intotero, singura femeie din Guvernul Niculescu, are Porsche și Harley-Davidson
Varianta ocolitoare va avea o lungime de aproximativ 4 kilometri și este gândită să preia, în special, traficul greu din zona orașului. Potrivit primarului Cristian Mihai Lazăr, dacă procedurile vor decurge conform planului, în luna octombrie ar putea fi lansată licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
„Dacă lucrurile merg bine, în luna octombrie vom putea organiza licitația de proiectare și execuție”, a transmis edilul. Proiectul prevede, între altele, o bandă separată destinată autovehiculelor cu tonaj greu, precum și amenajarea a două sensuri giratorii, cu bretelele de încadrare aferente, în zona DN1H și DJ 108F.
Lucrările vor include și realizarea acceselor, precum și intervenții asupra terenului din zona traseului. Sunt prevăzute lucrări de taluzare a dealului, săpături și umpluturi, astfel încât drumul să poată fi amenajat în condiții corespunzătoare.
Primarul Cristian Mihai Lazăr consideră că etapa dificilă a pregătirii proiectului a fost depășită, iar următoarea provocare va fi derularea procedurii de achiziție publică. „Partea grea a trecut, să sperăm că termenele de licitație vor fi acceptabile și nu vom zăbovi în contestații”, a mai declarat primarul.
